Jurnalistii.ro : ”Alegerile anticipate pentru Chișinău, capitale pentru forțele unioniste”. Interviu cu președintele Blocului Unității Naționale din R. Moldova

Prezența activă a fostului președinte al României, Traian Băsescu, în viața politică de peste Prut a deranjat pe mulți dintre actorii politici locali, întrucât prin discursul său a sporit încrederea cetățenilor moldoveni în UNIRE, a declarat președintele Blocului Unității Naționale din R.Moldova (BUN), Ion Leașcenco, într-un interviu acordat în exclusivitate Jurnalistii.ro.

Acesta a mai subliniat faptul că alegerile parțiale pentru primăria Capitalei moldave sunt capitale pentru forțele pro-europene și unioniste, iar candidatul PUN Constantin Codreanu este singurul capabil să-l înfrângă pe socialistul Ion Ceban.

Ion Leașcenco: Miza acestor alegeri este mai mare ca niciodată. Tocmai de aceea, noi, unioniștii, îl susținem fără rezerve pe Constantin Codreanu (n.r. candidatul Partidului Unității Naționale din R.Moldova la primăria Chișinăului), un exponent de vârf al mișcării noastre. Suntem conștienți că, în funcție de rezultatul acestor alegeri, Chișinăul va merge înainte sau înapoi. Adversarii noștri, socialiștii, își dau seama că un câștig al lui Constantin Codreanu înseamnă începutul unei perioade de avânt în dezvoltarea orașului nostru.

Capitala dă tonul vieții politice, economice și sociale în întreaga Republică. Toată lumea știe că valul unionist este în creștere accelerată și, tocmai pentru acest motiv, oamenii lui Dodon vor să blocheze această evoluție, râvnind cel mai important bastion al forțele pro-europene și unioniste, municipiul Chișinău.

Cu siguranță multe forțe politice doresc să își încerce puterile în aceste alegeri, iar învingătorii de pe fiecare eșichier geopolitic se vor afla în poll-position pentru alegerile parlamentare din toamnă.

mai mult la : www.jurnalistii.ro/exclusiv-alegerile-anticipate-pentru-chisinau-capitale-pentru-fortele-unioniste-interviu-cu-presedintele-blocului-unitatii-nationale-din-r-moldova/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: