Jurnal.md : Andrei Năstase: Mă bazez pe cea mai bună echipă de specialişti, iar sprijinul de la PAS întăreşte această echipă; Am constatat cu bucurie că susţinerea a venit şi din teritoriu

Partidul Acţiune şi Solidaritate, care şi-a anunţat sprijinul pentru candidatul Platformei DA la alegerile din Chişinău, va participa la elaborarea programului pentru dezvoltarea capitalei, alături de experţi independenţi din ţară şi de peste hotare, afirmă Andrei Năstase.

„Le mulţumesc şi pe această cale colegilor de la PAS, preşedintelui formaţiunii. Maia Sandu. Am constatat cu bucurie că susţinerea a venit şi din teritoriu. Sprijinul pe care îl vom avea în campania pentru municipale nu va fi doar pentru Platforma DA, va fi un sprijin pentru ţară. În momentul de faţă, avem de luat o redută, o citadelă. Vorbim de Chişinău, ca mai apoi să luăm întreaga fortăreaţă, Republica Moldova. Mă bazez pe o echipă de specialişti, cea mai bună dintre cele pe care le au actorii politici. Sprijinul de la PAS întăreşte această echipă. I-am invitat să participe şi la elaborarea programului, care este realizate şi participarea experţilor din ţară, dar şi de peste hotare. Vorbim în primul rând de oraşele din România în care am fost recent”, a declarat preşedintele Platformei DA la Cabinetul din Umbră de la Jurnal TV.

mai mult la : Andrei Năstase: Mă bazez pe cea mai bună echipă de specialişti, iar sprijinul de la PAS întăreşte această echipă; Am constatat cu bucurie că susţinerea a venit şi din teritoriu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: