Andrei Nastase „Vă chem, pe 3 iunie, la cel mai mare PROTEST AL DEMNITĂȚII organizat vreodată în orașul nostru și în Moldova. Trebuie să mergem sute de mii la urne și să eliberăm orașul de sub sinistra dictatură a oligarhilor”

Dragi prieteni,

Vremurile se schimbă și se vor întoarce, cât de curând, împotriva celor care ne-au împărțit și stăpânit. La vremuri NOI, avem nevoie de reguli și de oameni NOI. Avem nevoie de o schimbare radicală și ireversibilă, în profunzimea convingerilor și gândurilor noastre.

Nu mai putem continua așa. Pentru că nu se poate, pentru că ne-am săturat, pentru că nu mai putem.
Nu mai putem accepta minciunile și manipulările, corupția generalizată, haosul, teroarea, taxele de protecție, asasinatele! Nu mai putem accepta să fim anexele unui regim oligarhic, toxic și distrugător pentru oraș, pentru țară, pentru popor.
Am tăcut prea mult, am răbdat prea mult, am plâns prea mult.
Noi, oamenii simpli și onești ai acestui oraș suntem, în aceste zile, cel mai mare coșmar al miliardarilor și oligarhilor. Pentru că vom avea în mâini ștampile și vom fi singuri, în cabinele de vot, acolo unde ei nu mai pot intra. Suntem coșmarul lor pentru că nimic nu-i poate apăra de forța și valoarea votului nostru.
Sub teroarea și pumnii lor nu mai putem trăi. Un sistem apărat banditește de bătăuși analfabeți, fără minte și cu pumnii tari, este un sistem care ucide, care asasinează.

Morții nu mai pot vorbi, știm bine acest lucru. Dar, dacă tânărul ucis de brutele sinistre ale sistemului mafiot ne-ar putea spune ceva, ne-ar spune că DOARE! Doare tare, prea tare, incredibil de tare.

DOARE când îți este ucis cel drag și sistemul oligarhic trece sub tăcere o crimă. Așa cum DOARE când vezi cum sunt furate miliardele statului și o întreagă țară își dă ultima suflare, într-o sărăcie cruntă.

Așa cum DOARE când vezi că sunt demolate grădinițe ca ei, stăpânii unuia ca Ion Ceban, să-și poată ridica blocuri uriașe de birouri.

DOARE teribil de tare când, din cauza unui sistem profund corupt, copiii ne pleacă din țară, când sute de mii de familii sunt despărțite din cauza lor.

DOARE îngrozitor de tare când ne mint în față, când ne amenință, când ne obligă să facem lucruri împotriva voințe noastre.

Toate DOR și sunt prea multe. S-au adunat prea multe. Așa nu se mai poate, în acest fel nu mai putem să trăim.

Nu vrem decât să trăim normal, într-un oraș civilizat, curat, modern si bine administrat, un oraș în care există locuri de muncă decent plătite, un oraș care să aibă un viitor sigur alături de alte mari orașe europene.

Pentru asta nu trebuie decât să-i împiedicăm să-și pună primarul. Să ieșim la vot și să votăm pentru NOI, nu pentru EI. Să ieșim la vot și să le arătăm cine și cât de mulți suntem.

Suntem coșmarul lor, al miliardarilor și oligarhilor care au călcat în picoare acest oraș, l-au jefuit și prăpădit. Suntem mulți și suntem puternici.

Suntem cinstiți, demni și curajosi.

Vă chem, pe 3 iunie, la cel mai mare PROTEST AL DEMNITĂȚII organizat vreodată în orașul nostru și în Moldova. Trebuie să mergem sute de mii la urne și să eliberăm orașul de sub sinistra dictatură a oligarhilor.

Nu-i lăsați să-și pună primarul, aveți încredere în forța și valoarea votului vostru.

Și, dragii mei prieteni, nu uitați!

Chișinăul se iubește, nu se stăpânește!

Andrei Nastase

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: